”Nothing is impossible, the word itself says 'I'm possible'” (Audrey Hepburn)

A spune că ”nu este posibil” reprezintă doar o poveste pe care ne-o spunem pentru a ne justifica fricile. Un simplu gând : în urmă cu doar zece ani râdeam la ideea mașinilor care se conduc singure sau a Inteligenței Artificiale, iar în prezent am ajuns să dezbatem etica din spatele IA și să creăm realități pe care generațiile anterioare nici nu și le imaginau.

Un lucru este cert : fiecare descoperire, fiecare companie-unicorn, fiecare schimbare de paradigmă, fiecare succes a început de la refuzul unor oameni de a accepta limitările pe care alții le-au pus asupra lor. Iar visele care sunt cu adevărat imposibile sunt cele pe care decidem să le abandonăm.

Vă aduceți aminte de copilărie, atunci când stelele nu păreau atât de îndepărtate ? Nu era naivitate, ci o claritate neîncețoșată de limitările societății. În prezent nu mai visăm la idei de business disruptive, le creăm și conștientizăm că decalajul dintre imposibil și posibil este, de cele mai multe ori, o chestiune de insistență. Culorile alegerilor noastre și profunzimea în care credem în ele sunt cele care transformă imposibilul în inevitabil. În final, întrebarea nu este dacă putem atinge imposibilul, ci cât de mare este dorința de a demonstra că este posibil.